Controversata poveste a trupei Phoenix va putea fi văzută din 20 ianuarie în cinematografe în PHOENIX. HAR/JAR

Controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii săi, va putea fi văzută de vineri în cinematografe în PHOENIX. HAR/JAR

Începând de vineri spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii acesteia, în filmul documentar Phoenix. Har/Jar produs de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR și regizat de Cornel Mihalache. Filmul este distribuit de Cineplexx Romania și urmează să fie programat în săptămânile ce urmează și în alte orașe din țară.

Premiera de gală a filmului a avut loc la Cineplexx Băneasa unde peste 500 de spectatori au văzut luni seară filmul, în premieră, în prezența echipei și a unor personalități din media, muzică și film.

Phoenix. Har/Jar reunește membrii formației din perioada de dinaintea plecării din 1977 și punctează momentele importante din cronologia tumultuoasă a trupei, de la primele apariții din 1962 sub numele de „Sfinții”, până în prezent, povestind, în premieră, întâmplările prin care au trecut în țară, relația cu Securitatea, momentele în care au hotărât să fugă din România și cum au reușit s-o facă, dar și viața pe care au dus-o peste hotare înainte și după Revoluția din ’89.

Înainte de premiera filmului în cinematografe a fost lansat și volumul Phoenix. Har/Jar a cărui tiraj a fost epuizat în primele zile de la punerea în vânzare. O nouă ediție revizuită, de data acesta cu o copertă cartonată, este acum disponibilă tot la Editura Integral. În ea se regăsesc transcrierile complete ale interviurilor realizate de Cornel Mihalache și Claudia Nedelcu Duca (producătorul filmului) în pregătirea documentarului, alături de inserturi grafice din Arhivele Securității, deținute de C.N.S.A.S..

Phoenix. Har/Jar este un documentar al Casei de Producţie TVR după un scenariu semnat de Cornel Mihalache și Claudia Nedelcu Duca. Montajul filmului îi aparține Roxanei Elekes, regia lui Cornel Mihalache, iar Claudia Nedelcu Duca este producător.

Filmul este primul proiect al Televiziunii Naționale care beneficiază de o distribuție în cinematografe la nivel național. În februarie documentarul își va începe traseul internațional cu o proiecție specială ce va avea loc în Italia, la Veneția.

Pe paginile filmului puteți găsi mai multe informații despre istoria trupei Phoenix, making of, materiale care nu au intrat în montajul final al filmului dar și programul în cinematografe:
Facebook:
https://www.facebook.com/Phoenix.Har.Jar
Instagram:
https://www.instagram.com/phoenix.har.jar
TikTok:
https://www.tiktok.com/@phoenix.har.jar

 Un proiect realizat cu sprijinul: Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Editura Integral

Sponsori: Chateau Vartely, Produse Moldovenești

Parteneri: Cinema Union , Arhiva Națională de Filme, Cinema Union , Arhiva Națională de Filme

Distribuitor: Cineplexx România

Parteneri media: Rock FM, Zile și Nopți, Cinemap, Cinemagia, Observator Cultural, Vice, IQ Ads, Smark, Ziarul Metropolis, A List Magazine, LiterNet, CineFan, MovieNews, Radio România Cultural, AARC – All About Romanian Cinema, Comentator.ro.