Între 21 și 31 martie cinefilii din București și alte 12 orașe din țară sunt așteptați cu un program ce reunește cele mai noi filme franceze prezentate în festivalurile importante ale lumii. Filme din selecțiile de la Cannes, Berlin, Locarno, Veneția, Toronto sau Annecy se văd la cea de-a 28-a ediție a FESTIVALULUI FILMULUI FRANCEZ ÎN ROMÂNIA.
Peste 100 de proiecții de film vor avea loc în cinematografe și spații culturale alternative din: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Arad, Brașov, Brăila, Constanța, Craiova, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș. Tema din acest an a festivalului organizat de Institutul Francez din România este Veriges, iar programul complet poate fi consultat pe: https://festivalff.ro.
Proiecțiile din București vor avea loc, ca de obicei, la Cinema Elvire Popesco unde spectatorii se vor putea întâlni cu actorul din Vincent doit mourir și Goutte d’or – Karim Leklou, Sandra Parfait și Claire Duburcq – actrițele din Connanși regizoarea filmului Paula, Angela Ottobah. Biletele sunt deja disponibile pe Eventbook (https://bit.ly/ProgramFFF2024) sau pot fi achiziționate direct de la casieria cinematografului.
Festivalul va fi deschis la București de comedia Une Année Difficile | Un an dificil realizată de Olivier Nakache și Éric Toledano, autorii filmului Intouchables – unul dintre cele mai mari succese de box office din Franța. Albert și Bruno, interpretați de Pio Marmaï și Jonathan Cohen, sunt doi cheltuitori compulsivi îngropați în datorii care întâlnesc un grup de tineri activiști de mediu și, ademeniți mai degrabă de berea și chipsurile gratuite decât de idealurile acestora, se alătură mișcării fără prea multă convingere. „Marmaï și Cohen sunt niște idioți buimaci captivanți și minunați“ exclamau cei de la Screen International după proiecția filmului de la Toronto International Film Festival.
Filmul face parte din secțiunea Panorama filmelor anului care regrupează unele dintre cele mai importante producții franceze recente, aclamate de critici și de publicul francez deopotrivă.
În aceeași secțiune vor fi arătate și Le Procès Goldman – dramatizarea extrem de metodică a lui Cédric Kahn a procesului din 1976 al radicalului Pierre Goldman care „duce la un punct culminant captivant“ (Variety) și Le Livre des solutions | Cartea cu soluții – în care „prezentarea procrastinării ca parte esențială a procesului creativ este unul dintre delicii“ (The Hollywood Reporter), ambele selecționate anul trecut la Cannes în Quinzaine des Cinéastes. Tot de la Cannes vin și Chronique d’une liaison passagère și Le temps d’aimer prezentate în 2022 și, respectiv, 2023 în secțiunea Cannes Première, sau Le Règne Animal care „nu e un film tradițional de gen ci mai degrabă o poveste coming-of-age care ia o turnură neașteptată“ (Variety) într-o lume afectată de un val de mutații care îi transformă treptat pe unii oameni în animale. Filmul regizat de Thomas Cailley a fost prezentat Un Certain Regard alături de Simple Comme Sylvain – distins anul acesta cu Premiul César pentru cel mai bun film străin.
Provocatorul regizor al filmului Wrong, Quentin Dupieux, „oferă o dulce și scurtă satiră despre modul în care publicul interacționează cu arta care nu-i este pe plac și ce s-ar putea întâmpla dacă un client nemulțumit ar lua lucrurile în propriile mâini.” (Variety) în Yannick – Premiul pentru cel mai bun film european la Locarno IFF în 2023, în timp ce Stéphane Brizé, cunoscutul regizor, scenarist şi actor francez, iese din seria sa de filme furibunde despre politicile de la locul de muncă cu Hors-saison „această poveste intimă despre ceea ce ar fi putut fi chiar dragoste, interpretată superb de Guillaume Canet și Alba Rohrwacher“ (Variety) – prezentată în competiția de la Veneția.
Competiția tinerelor talente – lungmetraj propune și anul acesta filme de debut cu un parcurs festivalier impresionant, care vor concura pentru Premiul Publicului, oferit de Institutul Francez din România care împlinește anul acesta 100 de ani de la înființare.
Noile voci ale cinematografiei franceze aduse în atenția publicului român la această ediție sunt:
Jean-Baptiste Durand, Premiul César 2024 pentru cel mai bun film de debut pentru Chien de la casse. Prieteni din copilărie, Dog și Mirales locuiesc într-un sat din sudul Franței și își petrec majoritatea zilelor hoinărind pe străzi. Pentru a-și omorâ timpul, Mirales a căpătat obiceiul de a-l tachina pe Dog mai mult decât ar trebui poate. Prietenia lor este pusă la încercare și de sosirea în sat a unei tinere fete.
Delphine Deloget, regizoarea și co-scenarista filmului Rien à perdre care urmărește o mamă singură în lupta sa cu autoritățile franceze pentru a-și recupera fiul.
Angela Ottobah a cărui debut în lungmetraj Paula spune povestea unei fetițe de 11 ani care pentru că se cam plictisește la școală și are un singur prieten este luată de către tatăl său într-o frumoasă casă pe lac pentru a-și petrece vara. Însă ceea ce trebuia să fie o escapadă relaxantă se transformă încet-încet într-o experiență sufocantă. Regizoarea va fi prezentă la București pentru a prezenta filmul.
Marie Amachoukeli a cărui film, Àma Gloria, a deschis Semaine de la critique la Cannes 2023. Cléo are doar șase ani și este atașată nebunește de Gloria, bona care o crește de când s-a născut. Dar Gloria trebuie să se plece de urgență pentru a fi alături de copiii ei.
De la science-fiction și fantasy la horror și film noir, secțiunea Mauvais genres prezintă pentru prima dată în cadrul festivalului o selecție variată de filme franceze de gen.
În anul 2200, ambițiosul detectiv particular Aline Ruby și partenerul ei android Carlos Rivera sunt angajați de un om de afaceri bogat pentru a captura un hacker notoriu de pe Pământ în Mars Express, animație prezentată la Festivalul International de Animatie Annecy.
Un soldat pensionat se pregătește să-și înmormânteze mama în timp ce vecinul său plănuiește să jefuiască convoiul unui prinț arab bogat în Le Gang des bois du temple care a avut premiera la Berlinale în secțiunea Forum.
În Salem, selecționat la Cannes în Un Certain Regard, un tânăr care trăiește într-un cartier rău-famat din Marsilia este îndrăgostit de o fată rromă, membră a grupului rival, care află că este însărcinată.
Călătorind prin abisuri, câinele infernului Rainer povestește cele șase vieți ale lui Conann, mereu condamnată la moarte de propriul ei viitor, de-a lungul epocilor, miturilor și veacurilor. Filmul regizat de Bertrand Mandico a avut premiera mondială la Cannes în Quinzaine des Cinéastes. Proiecția de la București va fi urmată de o discuție cu actrițele Sandra Parfait și Claire Duburcq.
Personajul din Vincent doit mourir | Să moară Vincent! este atacat, din senin, de mai multe ori și fără motiv de oameni care încearcă să-l omoare, iar atunci când fenomenul se agravează, el nu mai are de ales: trebuie să fugă. Karim Leklou, interpretul acestuia, va fi prezent la București pentru a se întâlni cu publicul de la Cinema Elvire Popesco. Cu ocazia vizitei sale va fi proiectat și filmul Goutte d’or regizat de Clément Cogitore.
Secțiunea Jeune Public – Filme pentru întreaga familie prezintă trei lungmetraje de neratat: două animații și un documentar.
De ziua ei, Juliette poate cere cadou orice dorește. Prima pe lista de dorințe este să pornească într-o aventură, ca eroinele despre care a aflat din cărți în Sirocco et le royaume des courants d’air | Sirocco și Regatul Vânturilor – Premiul Publicului la Festivalul de la Annecy, în Nina et le secret du hérisson | Nina și secretul ariciului o fetiță de 10 ani, pe care tatăl ei a încântat-o mereu cu povești despre un arici, aude zvonuri despre o comoară ascunsă chiar în clădirea fabricii în care a lucrat tatăl ei, iar în documentarul Les Gardiennes de la planète | Whale Nation, o balenă cu cocoașă a eșuat pe un țărm îndepărtat. În timpul luptei pentru salvarea vieții ei, vom descoperi povestea acestor creaturi extraordinare, locuitoare ale oceanelor lumii, cu abilități remarcabile și vieți sociale bogate.
Prin secțiunea Vertiges VR Festivalul Filmului Francez prezintă pentru prima dată o selecție inedită de filme în realitate virtuală. Secțiunea cuprinde cinci filme captivante, precum Biolum, un science-fiction interactiv, sau Empereur, un documentar experimental. Filmele VR sunt accesibile publicului cu vârste peste 12 ani și pot fi văzute la București în Atriumul Institutului Francez din România în zilele de sâmătă, 23 și 30 martie, între orele 10:00 și 19:00.
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |