Pianistul româno-american de jazz Lucian Ban îi invită pe contrabasista franceză Sarah Murcia și pe violistul american Mat Maneri să susțină împreună cu el o serie de concerte, masterclass-uri și discuții post-concert la București, Timișoara și Brașov, creând un program original inspirat din muzica populară românească, jazz și muzica de cameră europeană.
Evenimentul de la București se va desfășura miercuri, 17 mai 2023, ora 20:00 la Institutul Francez, Sala Elvire Popesco, iar biletele sunt puse în vânzare pe platforma eventbook.ro.
Cei trei muzicieni vor susține și un Masterclass în aceeași zi la Universitatea Națională de Muzică cu tema “Rolul tematicilor prestabilite în procesul compoziției colective”.
Cu sprijinul Orange, Ambasadei SUA și al Institutul Francez, Songs Without Borders reunește trei muzicieni renumiți din trei culturi diferite – americană, română și franceză. Împreună cu Jazz Updates din Timișoara și Chamber Jazz de la Universitatea Transilvania din Brașov, proiectele prezintă în premieră un nou trio în fața publicului românesc, a studenților la muzică și a pasionaților de jazz contemporan.
Muzica jazz pune accentul pe improvizație și valorile fundamentale ale democrației având capacitatea unică de a reimagina surse muzicale diverse într-un nou context, creând, așa cum s-a dovedit de peste un secol, un limbaj universal îndrăgit de muzicieni și public din întreaga lume.
Proiectul Songs Without Borders își propune să folosească aceste practici artistice propunând un model de transformare a muzicii populare în cultură contemporană.
Lucian Ban și Mat Maneri sunt renumiți la nivel internațional pentru felul în care îmbină folkul transilvănean și improvizația, muzica clasică europeană a secolului XX cu jazzul și pentru stilul modern în care abordează jazzul cameral.
Înregistrările lor pentru Sunnyside Records, ECM Records, Clean Feed, realizate împreună cu muzicieni precum John Surman, Evan Parker, Gerald Cleaver, Ralph Alessi, Tony Malaby, le-au adus aprecieri din partea criticilor de specialitate și i-au purtat în turnee prin întreaga lume.
Sarah Murcia este considerată una dintre cele mai importante contrabasiste și compozitoare de jazz contemporan din Franța, o muziciană care a lucrat cu o serie impresionantă de muzicieni de jazz francezi și internaționali, precum Steve Coleman, Louis Sclavis, Magic Malik, Benoît Delbecq, Jen Shyu, Samuel Ber, Taylor Ho Bynum, Olivier Py, Benjamin Moussay și mulți alții.
Mat Maneri și Lucian Ban au cântat împreună în 2009, în cadrul octetului Enesco Re-Imagined, creat pentru a celebra și a re-imagina cu mijloacele jazzului modern muzica celui mai mare compozitor român, George Enescu. Înregistrat live în cadrul Festivalului Internațional George Enescu (2009), alături de nume cunoscute ale jazzului contemporan, Enesco Re-Imagined a fost desemnat albumul anului de către Jazz Journalist Association. Promovat în SUA, dar și în Europa, albumul a fost apreciat pentru caracterul vizionar (Jazz Times), pentru combinația rară de solo, dezinhibat, dar coerent, cu improvizația de grup (The Guardian, UK).
Transylvanian Concert (ECM Records, 2013), Sounding Tears (Clean Feed Records, 2016) realizat împreună cu legendara Evan Parker, cvartetul microtonal al lui Maneri, DUST (Sunnyside Records, 2019) și apoi Transylvanian Folk Songs sunt toate proiecte de succes ale celor doi muzicieni.
Considerat de Jazz Times un act de tribut, dar și de transformare, Transylvanian Folk Songs a urcat rapid în topuri precum Billboard, European Jazz Media Charts sau Balkan World Music Charts.
În 2023, Mat Maneri și Lucian Ban vor lansa un nou album, Oedipe Redux, o abordare radicală a operei lui Oedip a lui George Enescu.
Sarah Murcia s-a dedicat pianului și violoncelului, înainte să devină interesată de contrabas, pe care l-a studiat împreună cu Manuel și Patricio Villaroel, dar și cu François Jenny-Clark. A cântat alături de Charlélie Couture, Franck Monnet, Fred Poulet, Jacques Higelin, Piers Faccini, Elysian Fields, Sylvain Cathala, Steve Coleman, Kamilya Jubran.
Timp de 10 ani a colaborat cu Magic Malik Orchestra și Las Ondas Marteles. De-a lungul timpului a cântat în mai multe formule, alături de Franck Vaillant, Gilles Coronado, Olivier Py, Kamilya Jubran, Régis Huby, Guillaume Roy, Atsushi Sakaï, Benoit Delbecq, François Thuillier. Din 2020 este implicată în numeroase proiecte artistice și educaționale la Scène Nationale de Chambéry / Espace Malraux.
Următoarele evenimente vor avea loc vineri, 19 mai 2023 la Timișoara și duminică, 21 mai 2023 la Brașov.
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |