“Esto Es Brujeria” European Tour aduce pe 17 iunie 2024 pe scena clubului Quantic din București legendara trupa de muzicieni mascați pentru un show dezlănțuit care promovează albumul proaspăt lansat! Eufobia și Black Tulip îi înlocuiesc pe cei de la Deprived of Salvation, care nu mai pot ajunge din nefericire.

Ascultă Bruja Encabronada: https://youtu.be/ImLwCP5Pfuo?și=9Ib09c5Nebo11oU7

Cu decenii înainte de Breaking Bad, Narcos sau Mayans M.C., Brujeria a pus lumea cartelurilor și a crimelor ritualice pe disc cu o putere echivalentă cu momentul când Compton a ajuns în cultură pop prin NWA.

BRUJERIA a apărut, învăluită în mister și infamie, în 1989. Au introdus cu forță fraze precum Matando Güeros, La Migra, Marijuana y Brujerizmo în lexiconul subculturilor extreme de la hardcore punk la death metal. Trupa de brutal death grind din Mexic a ajuns să reprezinte lumea violență a traficului ilegal de droguri, a represaliilor vicioase și a unui sincretism sinistru între vrăjitoria afro-caraibiana precum Palo Mayombe și Santeria cu posesiune demonică.

Membrii trupei sunt dotați cu arme de foc și macete, dar și mai important, înarmați cu un arsenal de riff-uri brutale. Zvonurile spun că solistul Juan Brujo s-a înconjurat ingenios de-a lungul anilor de membri ai unor trupe legendare precum NAPALM DEATH (Shane Embury), CARCASS (Jeff Walker), CRADLE OF FILTH/DIMMU BORGIR (Nick Barker) și AT THE GATES, dar și actori din seriale TV îndrăgite precum Orange Is the New Black și Jackass. Dar nimeni nu știe sigur. Asta pentru că bărbații și femeile din BRUJERIA se ascund în spatele bandanelor și a cagulelor!

După o lungă absența, Brujeria revine cu un nou album în 2023, intitulat “Esto Es Brujeria”, perfect pentru era post-pandemică, cu polarizare, tulburări sociale, brutalitate continuă și alte probleme actuale perfecte pentru critică notorie de care trupa este capabilă. 

 

Ascultă Mochado: https://youtu.be/MciM7RtYiXM?și=m4bN3-Z-1hX3cBoV

 

Line up:            

Juan Brujo, Sangron, Fantasma, Pinche Peach, & La Encabronada | Vocals

El Criminal & El Embrujado | Guitars 

Hongo & El Cynico | Bass

Hongo Jr. | Drums

 

Trupa Crimena, formată în Craiova, la finalul anului 2012, îmbină groove metal cu riff-uri puternice și rapide creând o atmosfera energică debordantă cu un mic iz de stand-up atât pe scenă, dar mai ales în afară ei.

Acești olteni își respectă rădăcinile și folosesc perfectul simplu atât în gramatică, cât și în viață de zi cu zi: băutură, distracție și muzică – simplu și perfect.

Noul material discografic își propune un experiment care presupune lansarea în mai multe părți a unui întreg concept.

Ascultă Declaration of War: https://youtu.be/PCMFLQrLLag?și=MYOA8zwi2YXN1DKs

Ascultă Death Sentence: https://youtu.be/1HXky28bUA4?și=QxRvDRnZ8sfW6yRI

 

Eufobia este o trupă bulgară de Melodic Thrash Death Metal binecunoscută publicului din România. Numele trupei provine din greacă veche și înseamnă „frică de bine”. Trupa a trecut prin niște schimbări de componență în ultima perioadă. Astfel, line-up-ul trupei în 2024 este următorul:

Niki Bojakov (chitară și voce), Stone Angel (chitară), Alex Ivanov (bass) și Boris Ivanov (tobe).

Cel mai recent album al trupei, „Madness”, a fost lansat în 2022 de cel mai mare distribuitor de muzică rock și metal din Bulgaria – Wizard LTD. Albumul a fost produs de Constantine

Gentschev în MIG7 Studio.

Ascultă Wolf Among the Sheep: https://www.youtube.com/watch?v=d7q-l1snsfI

Ascultă Madness: https://www.youtube.com/watch?v=6zOHQUoeuT0

 

Black Tulip este o trupă la început de drum care se înscrie momentan la granițele dintre rock și metal. Trupa face parte dintr-un nou proiect al Cavalleria Events care își dorește să ofere o prima experiență educativă trupelor la început de drum unde să învețe lucrurile de bază necesare – de la ridere tehnice la EPK-uri, promovare și așa mai departe. Trupa a fost invitată să cânte 3 piese la începutul serii în Quantic.

Ascultă “Losing Control”: https://youtu.be/QgtQVNFCPbs?și=5zNGxXpbfRZTorL4

 

Pagina evenimentului pe fb: https://www.facebook.com/events/670347434976324/

Concertul este organizat de Cavalleria Events.