În cea mai nouă producție a Teatrului Mic, o nuntă devine o experiență imersivă inedită, pe care spectatorii o vor urmări pas cu pas. Spectacolul NE CEREM SCUZE PENTRU DISCONFORTUL CREAT propune o formă de expresie scenică aparte, care se îndepărtează de structura dramatică tradițională. Deși cadrul principal de desfășurare al acțiunii este nunta unui cuplu de tineri aflați la început de drum, povestea se multiplică constant prin intermediul celor unsprezece personaje, fiecare purtând cu sine o experiență de viață diferită, cu propriile fragilități și contradicții. Interacțiunile acestora relevă tensiuni subtile, conexiuni neașteptate și evoluția relațiilor dintre personaje.

Textul lui Radu Iacoban, NE CEREM SCUZE PENTRU DISCONFORTUL CREAT dezvăluie o oglindă a lumii contemporane, care invită la auto-reflecție asupra propriilor trăiri și vorbește despre dileme și situații actuale, redate într-o manieră care le face ușor de conectat la realitățile cotidiene. Temele abordate sunt relevante, esențiale și profund umane.

„Spectacolul creat pentru și împreună cu trupa Teatrului Mic nu are o structură dramatică unitară. Spun asta pentru cei care își doresc să vină la teatru și să vadă o poveste care începe în punctul A și se terminǎ în punctul B. Nu e cazul aici.

Cu toate astea, există o situație dramatică cât se poate de recognoscibilă, anume o nuntă, și unsprezece protagoniști cu probleme, identități si istorii diferite.

Spectatorul va avea ocazia să-i vadă pe actori atât de la distanța regulamentară, stând frumos pe locul desemnat, așa cum se face la teatru, dar si intrând efectiv în intimitatea lor, atunci când vor fi invitați să-și părăsească locul alocat și să se deplaseze în diverse spații construite prin clădirea din strada Gabroveni.

Avem așadar de-a face cu o instalație structurată în mai multe povești trăite și jucate cu oameni de acum, care invită spectatorul la parcurgerea unei experiențe teatrale cu accente comice, absurde și dramatice, imaginată la granița între teatru imersiv și teatru Site Specific.” – Radu Iacoban