Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL ajunge anul acesta la cea de-a 20-a ediție ce se va desfășura între 14 și 20 august la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării. Pentru a marca acest eveniment, organizatorii pregătesc o serie de surprize, prima dintre ele fiind WARMUP-ul programat să se desfășoare la Cinema Elvire Popesco din capitală, în care vor fi proiectate o parte dintre filmele premiate de-a lungul anilor cu Trofeul ANONIMUL – cea mai mare distincție a festivalului. Astfel în fiecare zi de 20 a fiecărei luni, începând din aprilie, spectatorii sunt așteptați la sala de cinema din Bulevardul Dacia 77.
Primul titlu din această serie este „Stellet Licht | Silent Light”. Acesta va putea fi văzut la Cinema Elvire Popesco pe 20 aprilie, ora 20:00, în prezența echipei festivalului.
Filmul semnat de Carlos Reygadas este câștigătorului Trofeului ANONIMUL din 2008. Juriul a fost prezidat în acel an de regizorul polonez Krzysztof Zanussi și i-a avut în componență pe: actrița Laura Vasiliu, scenaristul Lucian Georgescu, producătorul german Joachim von Vietinghoff și criticul bulgar Bojidar Manov.
Sinopsis: Johan și familia lui sunt menoniți din nordul Mexicului. Împotriva legii lui Dumnezeu și a oamenilor, Johan, soț și tată, se îndrăgostește de o altă femeie.
Stellet Licht a avut premiera mondială în competiția oficială de la Cannes unde a fost recompensat cu Premiul Juriului în 2007. Regizorul folosește în distribuție actori neprofesioniști pentru a conferi peliculei o notă de realism profund. „Fabulos din punct de vedere vizual, discursul cinematografic al filmului se desfășoară într-un slow motion ce îl face reflexiv, meditativ. Dialogurile sunt compensate de tăceri și imagini feerice ce întregesc un tablou monumental.” scriau cei de la Screen International.
„Am tot atatea amintiri din momentul în care anunțăm câștigătorul Trofeului ANONIMUL câte filme au câștigat, pentru că fiecare dintre ele a lasat în inima noastră ceva. Așa că, atunci când a trebuit să alegem doar cinci dintre ele, n-a fost chiar cel mai ușor, însă ne-am lăsat din nou ghidați de emoție. Pe Carlos Reygadas, regizorul cu care am ales să deschidem această serie (prea scurtă) de proiecții, l-am cunoscut în 2006, cu filmul <Battle in Heaven> prezentat în Competiția de lungmetraj, unde s-a întors doi ani mai târziu cu acest hipnotic <Silent Light>, cu care a și câștigat Trofeul ANONIMUL 2008. Sunt 15 ani de atunci și am amintiri la fel de vii despre <Silent Light> ca și cum l-aș fi revăzut acum câteva zile.” spune Miruna Berescu – directorul festivalului.
Programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, competiția de lungmetraj, proiecții în afara concursului dar și evenimente conexe (întâlniri cu publicul, dezbateri, concerte).
Următoarele titluri din programnul WARMUP ANONIMUL XX vor fi vor fi anunțate pe http://www.festival-anonimul.ro/ și pe paginile de social media ale festivalului. Tot aici vor fi postate și noi informații despre ediția ce va avea loc între 14-20 august la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării.
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |