Timișoara 2023 continuă!

În luna decembrie încheiem cu bucurie un an memorabil în Timișoara – Capitala Europeană a Culturii în 2023. Ne pregătim de un festival de film, de spectacole, concerte și expoziții ce pun în lumina reflectoarelor diversitatea și creativitatea care au caracterizat întregul an.
 
Momentul mult așteptat al lunii, evenimentul „Timișoara 2023 la nesfârșit” va marca încheierea programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii printr-un show de zile mari desfășurat timp de 3 zile.

Piața Unirii va fi inima acestei sărbători, unde un line-up impresionant de artiști apreciați pe plan mondial precum Jessie J, Katie Melua, Delia, Roisin Murphy și Emaa vor încânta publicul cu cele mai îndrăgite hituri. Spectacolul de acrobație „Roza Vânturilor” va putea fi văzut pe aceeași scenă.

Gala de închidere va avea loc la Palatul Culturii și va aduce o retrospectivă plină de emoție asupra acestui an, încărcat cu momente unice care vor rămâne în inimile tuturor.

José González, unul dintre cei mai așteptați artiști, va susține un concert pe scena de la Cinema Timiș, iar toate biletele au fost epuizate în primele 20 de minute.

La Cinema Victoria, va avea loc seminarul internațional „VECTOR TM. Cultura ca practică urbană”, unde autori de strategii urbane, arhitecți, curatori și diplomați culturali vor discuta despre vectorii de transformare urbană generați de programul cultural. Iar MX – Muzeul de Transport Public „Corneliu Mikloși” va găzdui programul de performance „ZONA &”, acesta face referire la Festivalul Zona, un fenomen cultural semnificativ din Timișoara anilor ’90.

Mai multe despre programul evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit” pe site-ul https://continua.timisoara2023.eu/ro/

Pe lângă aceste evenimente, Timișoara va prinde viață în fiecare colț, cu o diversitate de activități culturale, expoziții și spectacole.  

Începutul lunii este marcat de festivalul de film Dracula TiMes. Între 29 noiembrie și 3 decembrie vor avea loc proiecții de filme în premieră și avanpremieră, acoperind diverse genuri precum fantastic, horror, documentare, experimentale, de autor, lungmetraje și scurtmetraje europene selectate cu grijă din programele Festivalului de Film Fantastic Dracula de la Brașov, Sombra Film Festival din Spania (Murcia) și Dublin International Short Film and Music Festival.

Două dintre cele mai apreciate proiecții din cadrul festivalului vor fi documentarul „Bela Lugosi: Vampirul căzut” (România, 2007) ce va putea fi văzut sâmbătă, 2 decembrie, începând cu ora 20:00 la FABER și avanpremiera filmului „Sărmane creaturi / Poor Things” (Marea Britanie / SUA, 2023) , duminică, 3 decembrie la Cinema Timiș, de la ora 19:30.

Ultima mare expoziție internațională de artă contemporană din anul 2023 în Timișoara, Individual compus | Individual All-Around, va fi deschisă publicului până pe data de 3 decembrie. Aceasta poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 17:00 și 21:00 la Comenduirea Garnizoanei.

Până anul viitor, orașul găzduiește trei expoziții deosebite ce contribuie la atmosfera festivă a sfârșitului de an. Prima este „Răsucirea” deschisă până pe 11 februarie 2024 la Kunsthalle Bega, urmată de „Disco MV” ce poate fi văzută până pe data de 10 februarie 2024 la MV Sci-Art Center și de expoziția tactilă „Feel the City” de la Bastionul 2, acărei perioadă de vizitare se încheie pe 15 ianuarie 2024.

De asemenea, pe data de 2 decembrie, va avea loc spectacolul „Sidy Thal”, creat de dramaturgul Thomas Perle și de regizorul Clemens Bechtel, ilustrând scena în care reprezentația cântăreței Sidi L’vovna Tal’ (Sidi Tal) și a ansamblului său, la Teatrul din Timișoara, a fost întreruptă de explozia a două grenade de mână.
 
Pe data de 6 decembrie, doritorii sunt invitați să participe la Science & Wine #4 – Logistica – Supply Chain Management, un eveniment dedicat cercetării, unde conferențiarul universitar Attila Turi, expert în domeniu, va dezvălui aspecte esențiale ale logisticii și va ilustra relevanța sa în contextul actual.
 
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” va avea, pe data de 7 decembrie, premiera spectacolului „1978”, în regia lui Tomi Janežič. Acesta spune povestea evenimentelor locale și globale care conectează Timișoara cu Nova Gorica (Slovenia), situată la granița cu Italia. Cele două orașe au fost cândva parte din aceeași țară – Imperiul Austro-Ungar.
 
În aceeași zi, vor urca pe scena din Iulius Town cele mai cunoscute voci ale rock-ului românesc, Phoenix, Cargo, Mircea Baniciu și Implant pentru Refuz, în cadrul concertului „Rock for Life”.
 
 
Între 7 și 10 decembrie, iubitorii de modă, bijuterii și accesorii contemporane sunt invitați să descopere produse locale autentice create cu pasiune și atenție de către artiști și designeri talentați, în cadrul evenimentului „Harababura Fair”, desfășurat la parterul Centrului de Proiecte.
 
Pe data de 8 decembrie va debuta expoziția „Istorii din ‘89 în benzi desenate” și va putea fi admirată în incinta Bibliotecii Centrale a Universității Politehnica Timișoara. Expoziția va cuprinde o selecție din lucrările care se regăsesc în primul album de benzi desenate, ce unește lucrările a 32 de autori, dedicat evenimentelor din decembrie 1989, publicat în România.
 
În aceeași zi, va avea loc și deschiderea expoziției „Moulding Nature – Provocări conceptuale asupra mediului în Timișoara”. Studenții Universității Politehnica din Timișoara,  alături de Centrul de artă contemporană Färgfabriken din Stockholm și studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism UPT invită publicul, prin intermediul acestei expoziții, la o reflexie asupra mediului urban influențat de om, în care natura deseori devine limitată. Expoziția va fi deschisă până pe dată de 17 decembrie și va putea fi văzută de joi până duminică, în intervalul orar 17:00 – 21:00, la Bastion 3.
 
„TakeOver 2.0” aduce atmosfera vibrantă a studenției în prim-planul sărbătorilor de sfârșit de an. Cu trei petreceri ce acoperă genuri diverse de muzică și reuniuni ale artiștilor naționali și internaționali, campusul UPT devine centrul distracției pe data de 9 decembrie.
 
La jumătatea lunii va avea loc premiera filmului documentar „The Tale of Four Cities”, pe 14 decembrie, de la ora 18:00, la Muzeul Apei. Proiectul Common Heritage – The Tale of Four Cities este un proiect prin care se unesc patru orașe europene, legate prin aceeași moștenire arhitecturală comună. Documentarul va expune narațiunea comună a celor patru orașe prin cadre comparative, cu accent pe elemente similare. Această narațiune are scopul de a crește sentimentul de apartenență la același spațiu comun european.
 
Tot pe data de 14 decembrie va avea loc lansarea publică a monografiei „Mircea Nicolae. De unul singur”, ceva puncta toate etapele de lucru ale artistului, analizând lucrările existente și punând totodată accent pe procesul său de cercetare. 
 
Pentru cei mici, luna decembrie vine cu spectacolul „Micul Prinț”, un spectacol de păpuși în mărime naturală, realizat după cea mai frumoasă carte a copilăriei, scrisă de Antoine de Saint-Exupery, ce va avea loc la Casa Tineretului – Sala Rotondă, de la ora 16:00.
 
Performance-ul „Poetry Jazz Suite” aduce o experiență sonoră inedită în inima Banatului. Pe 16 decembrie la Nemesis Art Club, publicul este invitat să descopere lirica profundă a acestei regiuni în 8 tablouri sonore. Spectacolul itinerant combină spoken word-ul cu muzică improvizată de jazz, oferind o panoramă sonoră ce omagiază operele celor mai importanți poeți dispăruți ai Banatului.
 
Și cum altfel am putea celebra mai bine acest an dacă nu prin spectacolul impresionant din data de 31 decembrie, oferit de Festival of Lights la Bastionul Maria Theresia?
O seară strălucitoare în care Timișoara își va dezvălui frumusețea și un final de poveste pentru anul care ne-a adus atât de multe experiențe.
 
Vă invităm să celebrați acest sfârșit de an sub semnul artei, al bucuriei și al împlinirilor. Fie că sunteți pasionați de muzică, fascinați de spectacolele sau dornici să explorați diversitatea evenimentelor, Timișoara 2023 continuă. Cu voi în primul rând.
 
Comunicarea Programului Cultural Național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” este finanțată de către Municipiul Timișoara, Ministerul Culturii și Consiliul Județean Timiș.