Scena.ro împlinește 15 ani!

În toamna lui 2008, la apariția numărului pilot al Scena.ro, puțini erau cei care își imaginau că revista, un proiect independent fără nici o susținere asigurată, va apărea neîntrerupt vreme de un deceniu și jumătate, în plină tranziție. ”Primele numere au apărut cu suportul Festivalului Național de Teatru, a cărui directoare artistică am fost timp de trei ani. O publicație dedicată teatrului și explicării noilor tendințe contemporane era parte din conceptul meu pentru FNT, fiind evidentă pe atunci incompleta conectare a mișcării teatrale de la noi cu scena lumii. Nu speram să putem continua publicarea și dincolo de mandatul meu, care a fost controversat fiindcă spărgea convenții teatrale și producea disconfort adepților tradiției înlemnite din teatrul de la noi”, își amintește azi redactoarea-șefă Cristina Modreanu, care a co-fondat Scena.ro împreună cu Magdalena Boiangiu, Anca Rotescu, Iulia Popovici și Ciprian Marinescu.

De-a lungul celor 15 ani de existență, Scena.ro a continuat să-și asume producerea de fisuri în gândirea convențională despre teatru în spațiul cultural românesc, introducând pentru prima dată în circulație ideile unor teoreticieni ai teatrului precum Richard Schechner, Hans-Thies Lehmann, Bonnie Marranca, André Lepecki, și ale unor artiști precum Lee Breuer, Romeo Castellucci, Thomas Ostermeier, Jon Fosse, Tim Etchells și mulți alții, dar și publicând cu sprijinul institutelor culturale dosare speciale despre tendințele din alte culturi teatrale (poloneză, franceză, germană, norvegiană, americană), precum și despre fenomene neabordate anterior. Dintre acestea, menționăm primul dosar special cu tema Femeile pe scena românească (2014), Dansul contemporan în România (2014), prima trecere în revistă a Teatrului Rom din România (2021), dosarul special cu tema Abuz și hărțuire sexuală în teatru (2022). (Primele 45 de numere ale revistei sunt disponibile integral în arhiva online a Scena.ro: https://revistascena.ro/arhiva/)

Continuăm să deschidem conversații rar sau deloc abordate la noi cu primul dosar special din acest an, având tema Reprezentarea queer în teatrul și audiovizualul din România, dosar coordonat de George Albert Costea și Cristina Modreanu și incluzând interviuri cu performeri queer activi azi, dar și o perspectivă istorică asupra performance-urilor queer în cultura locală.

După serii de coperți încredințate unor artiști precum scenografa Cristina Milea și regizorul Radu Afrim, în dorința de a ne apropia mai mult de noile generații de creatori, deschidem cu numărul 59(1)/2023 colaborarea cu regizoarea și fotografa Iris Kovacs, care va fi în acest an curatoarea coperților Scena.ro, ea selectând și prezentând tineri creatori care promit să marcheze viitorul scenei de teatru. Publicăm, ca de obicei, în paginile revistei, articole despre teatrul din România – Festivalurile FNT și Interferențe din 2022, cronici de spectacol – dar și din alte țări – Austria, Franța, Polonia, Statele Unite, precum și rubricile semnate de cele mai autorizate voci critice de la noi: Cristina Modreanu, Oana Cristea Grigorescu, Marian Popescu, Mirella Patureau, Oltița Cîntec, Mihaela Michailov.

Poate mai mult ca niciodată, în acest număr Scena.ro dezvoltă conceptul de interactivitate prin includerea în articolele în print a unor coduri QR care pot fi citite direct cu camera foto a telefonului sau cu aplicația QRCode descărcată gratuit în orice telefon smart sau tabletă. Cititorul poate astfel să adauge articolului pe care îl citește informații foto, video sau articole complementare, prin intermediul device-ului electronic preferat. Acest nou instrument de navigare instant asigură și legătura permanentă dintre conținutul editorial care apare exclusiv în ediția în print a Scena.ro și conținutul care apare exclusiv online pe site-ul www.revistascena.ro.