Orchestra Română de Tineret și Orchestra Națională a Franței, împreună pentru a celebra la Paris 145 de ani de relații diplomatice româno-franceze
Orchestra Română de Tineret va concerta alături de Orchestra Națională a Franței într-un eveniment special care marchează 145 de ani de relații diplomatice între România și Franța. Concertul va avea loc la Auditorium de Radio France, joi, 20 noiembrie 2025, ora 20:30, sub conducerea maestrului Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.
Programul concertului propune o călătorie muzicală ce reunește capodopere din creația lui George Enescu și din repertoriul francez, într-un dialog sonor care evidențiază legăturile profunde dintre cele două culturi. De la eleganța rafinată a Pavanei op. 50 de Gabriel Fauré și dramatismul plin de culoare al extraselor din Suita de balet Le Cid de Jules Massenet – ambii profesori ai lui Enescu – , până la poezia impresionistă a lui Maurice Ravel din Le Jardin féerique, concertul trasează filonul francez care l-a inspirat pe marele compozitor român. În aceeași notă, includerea lucrărilor semnate de Cécile Chaminade, figură emblematică a afirmării feminine în viața muzicală pariziană de la sfârșitul secolului XIX, și a Valsului d’Augustine de Vladimir Cosma, compozitor româno-francez ce a continuat tradiția dialogului cultural dintre cele două țări, aduce o perspectivă amplă asupra diversității și continuității acestei moșteniri comune. Momentele solistice, susținute de violonista Maria Marica, laureata Concursului Internațional George Enescu 2022 (Balada de George Enescu), și de Luc Héry, concertmaistrul Orchestrei Naționale a Franței (Danse macabre de Camille Saint-Saëns), adaugă o notă de excelență și sensibilitate interpretativă. Concertul se va încheia cu strălucitoarea Rapsodie Română nr. 1 în La major, op. 11, una dintre cele mai iubite lucrări enesciene – o explozie de culoare, ritm și spirit românesc, simbol al bucuriei și al legăturii profunde dintre cele două tradiții culturale.
Muzica are darul unic de a uni lumi și de a crea punți acolo unde cuvintele se opresc. Ea este un limbaj al inimii, care vorbește despre sensibilitate, despre respect și despre bucuria de a fi împreună. Aniversarea celor 145 de ani de relații diplomatice româno-franceze devine, astfel, nu doar un moment de reflecție istorică, ci o celebrare vie a armoniei care s-a născut din întâlnirea a două culturi ce se inspiră reciproc. Proiectul side by side dintre Orchestra Națională a Franței și Orchestra Română de Tineret reprezintă, poate, cea mai frumoasă expresie a acestei legături – o colaborare care reunește experiența și tradiția cu energia și entuziasmul tinerei generații. Prin faptul că muzicienii francezi și români cântă umăr la umăr, acest proiect devine o lecție despre dialog, învățare și prietenie, dar și o dovadă a încrederii în viitorul muzicii clasice. Fiecare lucrare din program reflectă această comuniune artistică, fiind o mărturie a moștenirii culturale împărtășite și a credinței că arta poate construi poduri durabile între oameni și națiuni. În fond, muzica nu are granițe – ea are doar inimi care bat în același ritm.
Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu
Proiectul side by side dintre Orchestra Națională a Franței și Orchestra Română de Tineret se bazează pe rezultatele remarcabile ale colaborărilor anterioare, care au confirmat excelența și deschiderea internațională a Orchestrei Române de Tineret. Ansamblul a evoluat alături de Orchestra Națională a Franței într-un proiect side by side desfășurat pe 22 septembrie 2023, la Sala Palatului din București, în cadrul seriei Mari Orchestre ale Lumii a Festivalului Internațional George Enescu, sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru.
În ediția 2025 a festivalului, Orchestra Română de Tineret s-a alăturat Orchestrei de Tineret Gustav Mahler, condusă de Manfred Honeck, într-o colaborare de mare impact artistic. Prima experiență side by side a orchestrei a avut loc în 2017, alături de celebra Orchestra Regală Concertgebouw, marcând începutul unui parcurs internațional de succes, construit pe entuziasm, profesionalism și dorința sinceră de a învăța și a dărui prin muzică.