Lansarea revistei POC! #4 de bandă desenată documentară

Asociația Bloc Zero vă invită la evenimentul de lansare al celui de-al patrulea număr al revistei de bandă desenată documentară POC!, ce va avea loc în data de 21 noiembrie 2024, începând cu ora 19:00, la Centrul Ceh București. Prin intermediul a șașe povestiri originale de bandă desenată, POC!#4 aduce în prim-plan un nou subiect relevant și prea puțin discutat în societate legat de viața noastră profesională, și anume munca emoțională. În special, munca emoțională purtată de cei și cele din sectorul non-guvernamental. Fie că vorbim de activism civic și de mediu, de jurnalism independent, de cultură și artă, mecanismele din spatele muncii non-guvernamentale și impasurile ei sunt deseori similare.

„Ce înseamnă pentru noi „munca”? E doar un loc unde ne ducem zilnic, prestăm și plecăm cu capul limpede acasă? E doar un loc unde ne câștigăm banii ca să putem trăi? E un loc de socializare? De împlinire? De realizare și entuziasm? Are munca noastră sens? O vedem, o simțim? Are rezultate vizibile sau e o luptă îndelungată cu morile de vânt? E munca noastră apreciată și suntem noi apreciați datorită ei? Cât de precarizată e munca noastră? Aducem munca acasă? Luăm cina cu ea? Ne trezește noaptea?” se întreabă Petra Dobruská în editorialul ce deschide POC!#4.

Cel mai recent număr al revistei încearcă să asculte experiențele celor din jur și să creeze un spațiu sigur pentru împărtășirea lor. Astfel, poveștile acestui număr sunt scrise și ilustrate de cei și cele implicate direct în munca culturală, jurnalistică, artistică ori activistă. Ele sunt semnate de Ioana Pelehatăi, Mihaela Michailov, Maria Cârstian, Anna Benczédi, Dorottya Poór (Ungaria), Magdalena Rutová (Cehia) și Tereza Stejskalová (Cehia) și ilustrate de Dan Ungureanu, Iulia Verzan, Alexandra Goldillo, Anna Benczédi, Dorrotya Poór (Ungaria) și Magdalena Rutová (Cehia).

De asemenea, revista include un capitol al unui text teoretic al curatoarei Tereza Stejskalová (Death of the Artist. Long Live the Helpers!) tradus din limba cehă de către Gabriela Georgescu, despre lucrătoarele invizibile din spatele marilor opere de artă.

O publicație unică în peisajul editorial din România, revista POC! este o revistă anuală care își propune să documenteze subiecte de interes contemporan pornind de la experiențe și perspective personale, care sunt apoi transpuse sub forma unor creații  inovatoare și provocatoare de bandă desenată. Astfel, POC! își dorește să creeze un cadru de reflecție care îmbină analiza socială cu creația artistică.

Revista va putea fi achiziționată joi, 21 noiembrie, în cadrul evenimentului de lansare și poate fi pre-comandată prin intermediul magazinului online deschis pe site-ul asociației Bloc Zero.

Proiectul a fost derulat și cu sprijinul partenerilor de la Centrul Ceh București, Departamentul Masterului de Antropologie din cadrul SNSPA și Departamentul Masterului de Studii Vizuale și Societate din cadrul SNSPA.