„Iată că România poate juca pe scena globală prin Cantus Mundi. În ceea ce privește educația timpurie, ne dorim ca Programul Cantus Mundi să fie prima manifestare practică și exemplu de bună practică al Cadrului de competențe culturale și artistice, adoptat de UNESCO în luna februarie 2024 la Abu Dhabi (UNESCO World Conference on Culture and Arts Education)” – a declarat Ligia Deca, Secretar General al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
Programul inaugural va fi completat de un recital extraordinar al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijor Anna Ungureanu, alături de coruri de copii din Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România.
Ediția 2025 a Forumului Cantus Mundi este dedicată comunității didactice și profesioniștilor din cultură, cu accent pe formarea de noi competențe profesionale și dezvoltarea unei strategii de integrare a educației culturale în procesul educațional național. Desfășurat în București, în perioada 1 – 8 octombrie, forumul include o serie de conferințe, paneluri și sesiuni interactive cu tematici diverse – de la importanța muzicii în dezvoltarea timpurie a copilului, provocările din creația muzicală destinată celor mici sau dialoguri despre educație, cultură și comunitatea corală, la masterclass-uri dedicate formării dirijorilor.
„Forumul Cantus Mundi 2025 este dedicat profesorilor și profesioniștilor din cultură, iar pentru noi acesta este un pas esențial: să consolidăm rolul educației culturale și artistice în școli și comunități. Cred cu tărie că această ediție va arăta cât de important este ca muzica și artele să fie integrate în procesul educațional național”, declară Leila Popovici, Director al Programului Național Cantus Mundi.
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |