Ce filme te așteaptă la cea de-a treia ediție a Bucharest Feminist Film Festival?
Anul acesta, la ediția CONSENT, (care are loc în perioada 14-17 septembrie, în București, la Cinema Europa), am pregătit o serie de lungmetraje și scurtmetraje care explorează diferite probleme sociale cu care ne confruntăm, din perspectiva de gen.
Filmul din deschidere, Rafiki, spune povestea de dragoste dintre două tinere, Kena și Ziki, prinsă la mijloc între presiuni politice & familiale, în ceea ce privește drepturile persoanelor queer din Kenya. Regizat de către Wanuri Kahiu în 2018, Rafiki a adunat până acum 19 premii internaționale și a fost prezent la cele mai mari festivaluri de film, precum Festivalul Internațional de film de la Cannes. Biletele și/sau abonamentele pot fi achiziționate de aici.
Lungmetrajul de vineri seara, At your cervix (SUA, 2022), dă voce abuzurilor produse în spitalele din SUA, arătând procesele de învățare ale studenților și studentelor de la medicină, care se folosesc de paciente inconștiente, anesteziate, ce nu și-au dat acordul pentru proceduri și examene pelvine. În contextul întâmplărilor recente din diferite colțuri ale țării, în care femeile sunt discriminate sistemic, la finalul proiecției vom avea o sesiune de Q&A cu experte care vor vorbi despre cum arată situația din sistemul de sănătate din România.
Sâmbătă aducem în festival filmul de debut al Milenei Aboyan, Elaha (Germania, 2023), în premieră în România, care spune povestea unei tinere ce este prinsă între autodeterminare sexuală și dominația sistemului patriarhal în care trăiește. Elaha nu mai este virgină înainte de căsătorie și este surprinsă în ipostaza disperată de a încerca să găsească o modalitate prin care să-și reconstruiască himenul. Până acum, filmul a câștigat două premii internaționale și a participat la 13 festivaluri.
La final de festival, avem proiecția filmului 7 winters in Tehran (Iran, 2023). Adus în România în premieră, filmul urmărește povestea reală a unei tinere de 19 ani, arestată pentru uciderea violatorului său. Condamnată la moarte, Reyhaneh Jabbari devine un simbol al rezistenței și drepturilor femeii dincolo de granițele Iranului. Filmul a fost construit pe baza materialelor adunate de către familia ei în cei 7 ani petrecuți în închisoare și a adunat 5 premii internaționale, iar vocea sa este interpretată de către Zar Amir Ebrahimi, care a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes în anul 2022.
Pe lângă cele 4 filme lungi, la ediția de anul acesta am pregătit și 3 calupuri de scurtmetraje. My gender, your trigger, care cuprinde 4 filme, ne arată cum felul în care ne prezentăm în lume naște o serie de triggere adânc înrădăcinate în mentalul colectiv, sub formă de așteptări și prejudecăți, în funcție de genul în care suntem încadrați social. Dacă nu sunt chestionate și deconstruite, aceste triggere pot lua diferite forme, o parte dintre ele fiind prezentate în filme. De la avorturi selective sau necesitatea învățării unei anumite forme de autoapărare, până la feminicid și interzicerea expunerii anumitor părți ale corpului feminin, scurtmetrajele ne trec printr-o serie de emoții.
Secțiunea queer, invisible, pe care o vom dezvălui sâmbătă, 16 septembrie, prezintă un sinonim al marginalizării sociale: invizibilitatea. Acest fenomen se manifestă diferit în funcție de factori precum cultură, gen, rasă, religie, dizabilitate. Cele 4 filme din acest calup ilustrează multiplele aspecte ale invizibilității, din perspectiva unor persoane trans fără statut legal, a unei tinere queer forțată să se căsătorească în România rurală, a unor drag queens din Europa de Est și a unor adolescente queer în secolul al XVII-lea. Requiem (UK, 2021), unul dintre filmele din această categorie, o are în distribuție pe Bella Ramsay, actrița din Game of Thrones.
Ultima serie de scurtmetraje, body politics, cuprinde 4 filme care explorează relația pe care o avem cu corpul, din diferite perspective, începând de la cea intimă a descoperirii plăcerii sexuale, revelarea tensiunilor intergeneraționale, până la aducerea în prezent a unui abuz din anii ‘80. Body politics propune un melanj între dorința de revendicare a propriului corp și dificultatea de a face asta într-o societate patriarhală.
Cele 13 scurtmetraje care vor fi proiectate în cadrul acestei ediții au fost înscrise în festival prin intermediul unui call deschis și curatoriate de către selecționera Alexa Cardaș, din cadrul echipei Cineclubului F-sides iar la finalul celor 4 zile de festival, un juriu format din Katia Pascariu, Ada Galeș și Istvan Teglas va oferi premiul pentru cel mai bun scurtmetraj.
Mai multe detalii despre ce se întâmplă în cadrul ediției CONSENT, pe site-ul festivalul.
Pentru mai multe detalii, Monica Tudorache, coordonatoare comunicare, 0762014383.
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |