Corul Madrigal anunță Turneul de Paște „Săptămâna Patimilor” 2026

În perioada 26 martie – 9 aprilie 2026, Corul Național de Cameră „Madrigal Marin Constantinsusține Turneul de Paște „Săptămâna Patimilor”, cu evenimente în 5 orașe din România. Spectacolul Extraordinar „Săptămâna Patimilor”, dirijat de Anna Ungureanu, va fi prezentat la Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu și București.
 
Detalii și bilete sunt disponibile online, pe bilete.madrigal.ro și platforma Bilete.ro.
 
De la bucuria intrării în cetate, la momentele de agonie petrecute pe Cruce, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” vă invită să fiți martorii ultimei săptămâni a lui Iisus pe pământ, într-un spectacol special, încărcat de emoție, conceput pentru a reda prin muzică, artă dramatică și scenografie, simbolismul zilelor premergătoare Învierii Mântuitorului.
 
Experiența profundă a publicului din sălile de spectacol va fi completată de textele sacre interpretate de actorii Marius Turdeanu și Richard Bovnoczki, precum și de vocile copiilor din corurile Programului Național Cantus Mundi.

Programul Turneului de Paște „Săptămâna Patimilor” 2026

26.03 | 19:00 | Sala Sporturilor „Constantin Jude”, TIMIȘOARA

28.03 | 19:30 | Sala Mare, Casa de Cultură a Sindicatelor, ORADEA

03.04 | 19:00 | Sala Héritage, Academia Națională de Muzică „Gh. Dima”, CLUJ-NAPOCA

05.04 | 19:30 | Sala Transilvania, SIBIU

08.04 | 19:00 | Aula Magna a Universității Politehnica BUCUREȘTI

09.04 | 19:00 | Aula Magna a Universității Politehnica BUCUREȘTI

Cu un repertoriu de lucrări de muzică sacră românească și universală, programul spectacolelor este dedicat celei mai mari sărbători a creștinătății și include fragmente din celebrul „Florilegiu bizantin” – impresionanta colecție de muzică pascală structurată de Marin Constantin, „Prohodul Domnului”, în aranjamentul lui Nicolae Lungu, „Credo” din „Missa în do minorde W. A. Mozart, precum și multe alte compoziții spirituale emblematice.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” | Dirijor Anna Ungureanu | Regia și scenariul Emil Pantelimon | Invitați: Marius Turdeanu și Richard Bovnoczki | Scenografia Vladimir Turturica | Organizare Leila Popovici | Cu participarea copiilor din corurile Cantus Mundi

 

Scroll to Top