Ana Everling, invitată specială la cea de-a cincea ediție „Who’s On Stage?” din 20 iunie

Seria de experiențe culturale în locații secrete continuă pe 8 iulie.

Pe 20 iunie a avut loc cea de-a cincea ediție „Who’s On Stage?”, găzduită în cadrul festivalului New Urban Habits (ce a avut loc la Amfiteatrul Mihai Eminescu): https://newurbanhabits.com. N𝗲𝘄 𝗨𝗿𝗯𝗮𝗻 𝗛𝗮𝗯𝗶𝘁𝘀 a reunit la București oamenii care schimbă efectiv modul în care funcționează orașele: urbaniști, arhitecți, activiști, cercetători, artiști, lideri din administrație publică și mediul privat.

Ediția a 5-a de „Who’s On Stage?” a fost construită în jurul unui singur moment artistic, susținut de Ana Everling: artistă originară din Republica Moldova, stabilită în Chicago, a cărei activitate îmbină muzica, arta vizuală și performance-ul. Inspirată de folclorul românesc, muzica clasică și improvizația vocală, Ana a oferit participanților un dialog între tradiție și contemporaneitate. Prin vocea sa distinctă și interpretarea profundă, artista a reinterpretat patrimoniul est-european într-o manieră actuală, oferind publicului o experiență intimă și memorabilă.

„Fiecare ediție «Who’s On Stage?» ne confirmă că există un public care își dorește mai mult decât un eveniment – își dorește o experiență. Într-o perioadă în care aproape totul poate fi anticipat, noi alegem să lăsăm loc surprizei și descoperirii. Credem că misterul nu este doar un element de spectacol, ci o invitație de a privi arta cu mai multă curiozitate și disponibilitate. Tocmai de aceea continuăm să construim fiecare ediție în jurul unor întâlniri autentice între artiști, spații și comunitate. Urmează noi colaborări și contexte prin care vom duce mai departe această idee și sperăm să surprindem publicul de fiecare dată” au declarat Cristina Choleva și Bogdan Munteanu, co-fondatorii „Who’s On Stage?”.

Următoarea ediție va avea loc pe data de 8 iulie, iar doritorii se pot înscrie accesând link-ul:https://bandaculturala.ro/formular-de-inscriere-whos-on-stage/.

 

Despre „Who’s On Stage?”

„Who’s On Stage?” este o platformă culturală care propune un mod diferit de a descoperi arta, prin evenimente desfășurate în locații secrete, dezvăluite participanților abia în ziua întâlnirii. Lansat în București, proiectul reunește artiști din domenii diverse: de la muzică, teatru și dans, până la film, literatură, arte vizuale, magie și performance, într-un format care pune surpriza și explorarea în centrul experienței.

Participanții se înscriu în avans și primesc, pe parcurs, indicii care îi conduc către eveniment, fără a cunoaște dinainte spațiul sau programul artistic. Fiecare ediție este construită ca o întâlnire irepetabilă între public, artiști și un loc care își dezvăluie povestea doar pentru o seară.

Prin acest format, „Who’s On Stage?” își propune să apropie publicul de experiențe culturale neconvenționale și să transforme fiecare eveniment într-o invitație la descoperire.

Alte detalii despre acest proiect pot fi găsite pe:

Website: https://bandaculturala.ro

Facebook: https://www.facebook.com/whosonstage/

Instagram: https://www.instagram.com/whosonstagero/

TikTok: https://www.tiktok.com/@whosonstagero

Scroll to Top