
Substanța – o experiență viscerală cu Demi Moore
Substanța / The Substance, filmul care i-a adus lui Demi Moore primul Glob de Aur din carieră, rulează acum în cinematografele din România.

Substanța / The Substance, filmul care i-a adus lui Demi Moore primul Glob de Aur din carieră, rulează acum în cinematografele din România.

GALA PREMIILOR MUSICRIT va avea loc marţi, 14 ianuarie 2025, de la ora 19:00, la Ateneul Român.

Angelina Jolie intră în rolul Mariei Callas, una dintre cele mai emblematice interprete de opera ale secolului al XX-lea.

HOȚII DE SUBIECTE, primul lungmetraj de ficțiune al regizorului Tudor Petremarin, va avea premiera pe 25 martie în toate cinematografele din România, distribuit de TRIBE Films.

Între 13 și 16 februarie 2025, Bucureștiul va găzdui prima ediție a unui nou festival multidisciplinar care explorează și celebrează cultura țărilor nordice.

În 2024, AMZEI continuă să fie un punct de referință în peisajul cultural al Bucureștiului, parte dintr-un demers inițiat de Cartierul Creativ și The Institute.

Contele de Monte Cristo, regizat de Alexandre de La Patellière și Matthieu Delaporte, ajunge în cinematografele din România pe 20 decembrie, distribuit de Independența Film.

SoNoRo ne invită la primul său Concert de Anul Nou – sâmbătă, 28 decembrie 2024, ora 19:30, la Ateneul Român, moment în care se va lansa și Orchestra SoNoRo Strings.

ARTEXIM va prezenta miercuri, 4 decembrie 2024, începând cu ora 17:00, la MINA – Museum of Immersive New Art, proiectul imersiv George Enescu – Poema Română: Immersive Experience.

Scena intimă a Teatrului ACT va găzdui pe 7 decembrie un spectacol dedicat întregii familii, care-i reunește pe legendara actriță Alexandrina Halic și pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor.

Jacques Audiard combină în Emilia Pérez musicalul, drama și crime thriller-ul pentru a spune o poveste emoționantă despre identitate, responsabilitate și iubire.

535 de elevi din Sectorul 3 au participat între 17 octombrie și 6 noiembrie la seminariile și workshop-urile organizate în cadrul proiectului Școala de Nutriție – Pentru Micii Exploratori ai Alimentației Sănătoase.

ETERN, un film captivant despre dragoste, regrete și alegeri fundamentale, va avea premiera în cinematografele din România pe 29 noiembrie 2024, distribuit de August Film.

Din 28 noiembrie, se deschide la Art Safari expoziția „Cele mai frumoase tradiții”, curator Cristian Vechiu, ce explorează bogăția obiceiurilor și a valorilor spirituale transmise de-a lungul generațiilor în spațiul românesc.

O adaptare modernă și autohtonă a piesei „Orfani” de Dennis Kelly a animat în această toamnă mai multe spații culturale din București, dar și scena Teatrului Național „Toma Caragiu” din Ploiești.

Creatrix Fama anunță cu bucurie încheierea celei de-a doua ediții a programului de mentorat „Her Story, Her Future”, dedicat susținerii și dezvoltării profesionale a femeilor din industria filmului.

Din 15 până în 17 noiembrie, meandrele creativității străbat domenii diverse și se întâlnesc la antiDot. the talks.

Dream Theater se întorc în formula clasică, cu legendarul Mike Portnoy la tobe, recunoscut drept unul dintre cei mai mari toboșari din lume, pentru un show spectaculos la Sibiu.

Fundația Calea Victoriei și Opera Națională București vă invită duminică, 5 ianuarie, de la ora 19.00, la Concertul Extraordinar de Anul Nou, eveniment de gală aflat la ediția a XI-a.

Asociația Bloc Zero vă invită la evenimentul de lansare al celui de-al patrulea număr al revistei de bandă desenată documentară POC!, ce va avea loc în data de 21 noiembrie 2024, începând cu ora 19:00, la Centrul Ceh București.