Amarga Navidad urmărește două povești paralele, una oglindind-o pe cealaltă, și felul în care acestea ajung să se intersecteze în partea finală a filmului. Prima poveste are loc în decembrie 2004, iar cea de-a doua în vara anului 2026. Pe alocuri, filmul capătă accente de musical.

Elsa întâlnește un bărbat care o va iubi într-un moment-cheie al vieții sale, în timp ce acesta dansează într-un club de striptease. Pe lângă faptul că este stripper, el este și pompier. În jurul Elsei se află și Patricia, prietena și colega sa, o femeie abandonată și umilită în repetate rânduri de soțul ei, care găsește în cele din urmă puterea de a-l părăsi după ce ascultă un cântec al Chavelei Vargas despre iubirea abandonată. Lor li se alătură Natalia, o tânără mamă care încă încearcă să facă față morții fiului său.

Aceste povești se desfășoară în timpul unui weekend prelungit de la începutul lui decembrie 2004, pe fundalul unui Madrid cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. De fapt, acesta este aproape singurul element „de Crăciun” al filmului, perioada în care se consumă drama acestor personaje. Amarga Navidad este, în fond, opusul unui film de Crăciun.

Povestea care alternează cu cea din 2004 are loc în vara anului 2026 și îl urmărește pe Raúl Rossetti, un scenarist și regizor celebru, trecut de cincizeci de ani, aflat într-o profundă criză creativă. Curând, spectatorul descoperă că Raúl scrie chiar povestea Elsei și a celorlalte două femei: iubirile, pierderile, munca și suferințele lor devin materia primă a inspirației sale, în care acesta se reflectă inevitabil.

Memoria amestecată cu ficțiunea devine întotdeauna ficțiune. Deși nu într-un mod literal, Elsa este alter ego-ul lui Raúl. Și ea este regizoare, însă de reclame. Cu zece ani înainte, realizase două filme care au fost eșecuri comerciale, dar care, în timp, au devenit filme-cult.

Vila în care trăiește Raúl și propunerile de proiecte pe care i le aduce asistenta sa sugerează nu doar succesul său profesional, ci și faptul că întreaga lui viață a fost absorbită de cinema. Apropiindu-se de șaizeci de ani, nevoia sa de a crea povești este la fel de puternică – poate chiar mai intensă – decât atunci când a început să lucreze în industrie, cu treizeci și cinci de ani în urmă. Pentru el, scrisul și regia sunt singurele moduri prin care se simte viu.

Raúl duce o viață solitară, alături de partenerul său devotat, Santi, aproape lipsită de viață socială. În acest moment al existenței și carierei sale, singura sursă posibilă de inspirație este propriul interior. Până acum refuzase să se folosească de propria viață în mod direct, însă presiunea de a continua să creeze îl împinge inevitabil spre asta. Începe să privească în sine, dar și către puținii oameni care îi alcătuiesc universul intim: partenerul și asistenta sa.

În cele din urmă, Raúl va trebui să se confrunte cu reproșurile legate de această însușire personală a vieților celorlalți, indiferent cât de ficționalizate ar deveni ele în scenariul său.