Picnic în cea mai frumoasă grădină de pe Calea Victoriei 🥂🌿 alături de prieteni, cu zâmbete, concerte și expoziții, limonadă rece sau un pahar de vin bun! Nu ratați Weekend Sessions @Casa Filipescu Cesianu (Muzeul Vârstelor) pe 15&16 iulie!

📍 Casa Filipescu Cesianu, Muzeul Mun. București, Victoriei 151
📅 Sâmbătă și duminică, de la 16.00-21.00
☀️ Copiii sub 6 ani au intrarea gratuită
👉 Un bilet este 50 lei și include intrarea la muzeu & acces expoziții până la 18.00, 3 sesiuni muzicale, ateliere pentru copii, sesiune de yoga & invitați speciali

Detalii pe: https://www.weekendsessions.ro/program.html

DESPRE GAZDĂ: CASA FILIPESCU CESIANU A MUZEULUI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
Casa Filipescu Cesianu a Muzeului Municipiului București găzduiește primul muzeu cu profil de antropologie urbană din România: Muzeul Vârstelor.Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute este o poveste atât despre intimitate, cât și despre evoluția raporturilor dintre generații în ultimii trei sute de ani, pentru mediul urban românesc, având Bucureștiul drept studiu de caz.
Trăim şi înţelegem cu adevărat numai vârsta pe care o avem deși adunăm în «muzeul» personal prelungiri culturale ale generaţiilor mai vechi. Și în această moștenire primită, cu fiecare an trăit, adăugăm sentimente, întâmplări, proiecte. Muzeul Vârstelor este o proiecție despre cum ar fi arătat o zi din viața noastră, din secolul al XVIII-lea până în prezent. Și mai ales, despre cum a evoluat această zi simbolică în istorie, cu fiecare generație. Muzeul Vârstelor a fost deschis la Casa Filipescu-Cesianu pe data de 19 decembrie 2016.
 
DESPRE WEEKEND SESSIONS, UN PROGRAM ASOCIAȚIA ANTREPRIZA CULTURALĂ
Weekend Sessions este un program cultural independent care celebrează artiștii locali, spațiile publice emblematice și socializarea cu sens. A început în 2021 la Grădina Botanică a Universității din București unde a transformat un spațiu de picnic în prilej de experiențe memorabile și întâlniri cu sesiuni acustice de jazz, muzică clasică, pop indie de la artiști independenți, degustări de la antreprenori locali, proiecții de film în natură, momente de poezie, discuții cu terapeuți, sesiuni de mindfulness și yoga, ateliere creative pentru copii. În primii doi ani a reunit aproape 300 de artiști și invitați speciali, peste 30.000 de vizitatori adulți și 10.000 de copii.