UrbanEye Film Festival sărbătorește ediția aniversară de 10 ani cu tema provocatoare “Încotro?”, între 8-12 noiembrie, la Cinema Elvire Popesco.
Acest moment aniversar reprezintă o ocazie de introspecție și de reflecție asupra viitorului. Privind înapoi la realizările și provocările noastre, ne uităm acum înainte curioși și cu speranță. La a zecea ediție, UrbanEye te invită să explorezi schimbările care au modelat orașele noastre, modul în care societatea se redefinește și marile provocări globale ale momentului.
 
În definirea acestei ediții am avut în gând trei direcții principale.
𝟭𝟬 𝗮𝗻𝗶 𝗱𝗲 𝗨𝗿𝗯𝗮𝗻𝗘𝘆𝗲: De-a lungul acestui deceniu, ne-am dedicat promovării și analizei temelor urbane prin proiecții de film, am facilitat discuții profunde, am unit comunități diverse și am contribuit la creșterea colectivă a conștientizării importanței urbanismului. Pas cu pas, ne-am consolidat ca platformă de dialog și explorare, cu scopul de a implica cetățenii în dezvoltarea orașului.
𝗕𝘂𝗰𝘂𝗿𝗲𝘀𝘁𝗶𝘂𝗹 𝗶𝗻 𝗱𝗶𝗻𝗮𝗺𝗶𝗰𝗮: Ultimii zece ani au adus schimbări semnificative pentru capitală. Peisajul urban s-a transformă, inițiativele civice au luat avânt, iar evoluția și regresul au mers mână în mână. În acest context, UrbanEye dorim să fie un catalizator al schimbării pozitive, provocând orașul și locuitorii săi să devină mai responsabili și implicați.
𝗨𝗻 𝗺𝗶𝗰𝗿𝗼𝗰𝗼𝘀𝗺𝗼𝘀 𝗶𝗻𝘁𝗿-𝗼 𝗹𝘂𝗺𝗲 𝗶𝗻 𝘀𝗰𝗵𝗶𝗺𝗯𝗮𝗿𝗲: Într-un moment în care provocările globale, de la schimbările climatice la crizele politico-economice, se multiplică, festivalul urmărește să ofere o perspectivă echilibrată, dezvăluind atât utopiile cât și distopiile prezentului și viitorului.
 
Această ediție va pune în centrul atenției filme care ilustrează viziuni legate de viitorul mediului construit atât ale arhitecților contemporani cât și de acum 100 de ani, inițiative independente care urmăresc schimbarea orașelor, filme inedite de arhivă despre București. În plus, vor fi activități de explorare directă a spațiului prin tururi ghidate în case de patrimoniu și activități pentru copii și tineri.
Vă așteptăm să vă alăturați în această călătorie de redescoperire a orașelor și a potențialului lor transformator, între 8 – 12 noiembrie la Cinema Elvire Popesco și nu numai!
Programul complet pe https://urbaneye.ro/
 
| Un proiect:
Asociația Arta în Dialog
| Parteneri:
Institutul Francez în România, Institutul Cervantes în România, Ambasada Germaniei, Ideilagram
| Parteneri media:
Scena9, Igloo, Inspirationist, Zile și Nopți, Revista Zeppelin, Aivi Media Hub, Munteanu Recomandă
| Finanțatori:
Proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București Acasă 2023. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro
Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
 
Proiect co-finanţat de Ordinul Arhitecţilor din România prin Timbrul de Arhitectură.