Cea de-a 17-a ediție a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD adună între 2 și 8 septembrie, pe Calea Griviței zona istorică, în Cartierul Cultural al Bucureștiului, peste 30 de evenimente culturale – spectacole de teatru, dans, performance-uri și expoziții, lansări de carte, dar și seri de poezie la lumina lumânării.
Renumit pentru sărbătorirea vibrantă a artelor independente, festivalul de anul acesta are loc în opt spații cheie din București (Muzeul Literaturii, Teatrul Dramaturgilor, UNARTE, Hotspot, Black Habit, J ai Bistrot, Grivița 53 și strada), revitalizând Calea Griviței și marcând o nouă eră culturală pentru zona denumită în perioada interbelică „Montmartre al Bucureștiului.”
„De 17 ani UNDERCLOUD se întâmplă neîntrerupt, cu efort dar și cu satisfacții și rămâne cea mai așteptată scenă independentă a capitalei, unde performanța, calitatea și inovația sunt condițiile participării. UNDERCLOUD este mai mult decât un eveniment cultural care creează dependență, este o sumă de întâlniri și experiențe care rămân cu tine și după ce pleci acasă.”, a declarat Chris-Simion Mercurian, fondator și director UNDERCLOUD.
Ca piatră de temelie a scenei artistice independente, UNDERCLOUD continuă să ofere o platformă dinamică pentru creativitate și inovație. Festivalul de anul acesta va prezenta o selecție impresionantă de artiști. Piese în regia lui Eugen Jebeleanu, Chris-Simion Mercurian, Ofelia Popii, Vlad Logigan, Eugen Gyemant și mulți alții vin să captiveze publicul prin spectacole – experiență care provoacă, încurajează, propun zone de cercetare teatrală și
Ca în fiecare an, zona de dans este reprezentată de spectacole cu puternic impact emoțional și cu un caracter artistic inedit. Gigi Căciuleanu, Arcadie Rusu, Andreea Gavriliu și alții au pus în scenă fuziuni fascinante de mișcare și emoție, în care arta dansului transcende obișnuitul pentru a crea o experiență eterică care captivează sufletul.
Deschiderea festivalului este dedicată concertului-eveniment marca Ada Milea, cu mult așteptatele „Apolodor” și „Amintiri din copilărie”. Ultima zi de festival propune întâlniri cu personalități din zona culturală, actrița Maia Morgenstern lansează în premieră în București cartea „Orez. Cu lapte” într-o conferință-dialog, în care publicul este invitat să participe la discuție. Părintele Constantin Coman, autor a numeroase titluri de succes, lansează o nouă carte, „Moștenirea” și va iniția o incursiune la care spectatorii sunt invitați să participe activ, ci nu doar contemplativ. Ambele lansări sunt urmate de sesiune de autografe.
UNDERCLOUD păstrează serile de poezie care au reușit în anii trecuți să aducă publicul mai aproape de o zonă insuficient explorată. Astfel, festivalul dă întâlnire spectatorilor cu Florin Iaru, Iulian Tănase, Roxana Mihalache, Ligia Keșișian, Ioana Crăciunescu, Cosmin Perța, Dan Mircea Cipariu.
Punctul culminant al festivalului de anul acesta este revenirea secțiunii de competiție, unde vor fi selectate și celebrate cele mai bune spectacole independente de către un juriu format din specialiști în domeniul artelor spectacolului: criticul de teatru Alina Epingeac, regizorul Radu Apostol, vicepreședinte executiv Uniter, Aura Corbeanu, coregrafa Ioana Marchidan si regizoarea Chris Simion – Mercurian.
Ca în fiecare an, secțiunea de Minicloud dedicată copiilor are un loc special în program. Atelierele de teatru, dans și construcție păpuși și marionete vor avea loc zilnic în curtea UNARTE, iar specialiști în domeniu îi vor introduce pe cei mici în bazele acestor discipline, având ca fundație ideea de dezvoltare personală prin artă.
„Educația timpurie în domeniul artelor spectacolului formează spectatorii curioși de mai târziu sau viitorii artiști care ne vor umple sufletele de emoție” a mai adăugat Chris Simion-Mercurian.
Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul www.undercloudfest.ro.
Biletele s-au pus în vânzare pe bilete.ro. Ineditul afiș în 2 volume, prima parte imaginea cu personajul masculin iar partea a doua cu personajul feminin este realizat de Gavrilă & Asociații.
UNDERCLOUD este primul festival de teatru independent din România și se desfășoară anual în București din 2008. Festivalul se definește prin provocare și calitate și adună la un loc cele mai bune spectacole independente din stagiunea curentă. Inițiat de Chris Simion – Mercurian, promotoare a mișcării de teatru independent din România din 1999, festivalul de descrie ca fiind viu, curajos, curios, un festival care te scoate din zona de confort, care te surprinde, care nu se repetă. Scopul principal al festivalului este de a promova teatrul independent, de a susține artiștii emergenți și consacrați și de a oferi publicului acces la producții inovatoare și provocatoare.
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |