Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine între 13 și 19 octombrie 2025, la Timișoara și oferă cinefililor șansa de a vedea prima retrospectivă Radu Jude organizată în România. În cadrul retrospectivei, publicul va putea vedea pentru prima dată la un loc toate scurtmetrajele regizorului, reunite într-un singur calup, alături de mediumetrajele sale și de mult așteptata avanpremieră a filmului Dracula. 


Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS a debutat în 2023 la Timișoara și a devenit rapid un reper cultural regional. Conceput ca un spațiu de dialog între cinematografie, muzică, literatură și gastronomie, festivalul propune anual un program divers, cu filme balcanice premiate la festivaluri internaționale, evenimente interdisciplinare și rezidențe artistice pentru cineaști și scriitori emergenți. TAIFAS înseamnă nu doar proiecții de film, ci și întâlniri între artiști și public, un loc unde poveștile prind viață și se împletesc într-un spirit de comunitate.