Joi, 18 aprilie, începe a noua ediție a iubitului festival JAZZ IN CHURCH. Acesta revine la Biserica Lutherană din București cu un program de jazz manouche, muzică bizantină și improvizație.
Ediția aceasta aduce un omagiu lui Django Reinhardt, părintele jazz-ului manouche și unul dintre cei mai cunoscuți jazzmani ai tuturor timpurilor. Festivalul este deschis de BIRELI LAGRENE: un copil-minune, care a depășit cu brio testul maturității. Lagrene s-a afirmat continuu ca un muzician din ce în ce mai imperios în lumea chitarei și a jazz-ului, unde acum este recunoscut ca unul din cei mai mari chitaristi ai lumii. Încă din anii ‘80, Bireli Lagrene este regele nedetronat al chitarei de jazz europene.
Sâmbătă va urca pe scena din Biserica Lutherană ANTONELLO SALIS: născut în 1950, este un pianist și acordeonist din Sardinia, care trăiește la Roma din 1975. Este de jumătate de secol unul dintre cei mai personali și creativi muzicieni de jazz italieni: a fondat trio-ul Cadmo, a cântat cu Lester Bowie și Paolo Fresu, alternând constant numeroase și interesante colaborări cu recitaluri de solo piano. Salis este în multe privințe cel mai „corporal” și mai african dintre muzicienii de jazz italieni.
Duminică așteptăm cu nerăbdare concertul RÉGIS HUBY / BRUNO CHEVILLON / MICHELE RABBIA (vioară, contrabass, percuție). Această întânire reunește agilitatea celor trei muzicieni, ca improvizatori recunoscuți, oferindu-le un câmp nelimitat de explorare.
Bogăția tonului, culorilor și dinamicii, virtuozitatea și intimitatea lui Bruno Chevillon și corzile ciupite și înclinate ale lui Régis Huby se împletesc perfect cu creativitatea și imaginația abundentă a lui Michele Rabbia, artist pe care ne face o deosebită plăcere să-l aducem în fața publicului pentru a cincea oară la Jazz in Church.
Ultima seară se încheie cu un trio în care se dezlănțuie muzica lui Django. THEO CECCALDI împreună cu fratele său, Valentin (violoncel) și Guillaume Aknine (chitară) abordează lucrările lui Django Reinhard, completându-le cu propriile lor compoziții. Trio-ul revizitează motive, imagini și fragmente din Jazz Manouche, împletindu-le cu idei și sunete originale.
Ultimele ediții au fost sold-out, iar biletele s-au pus deja în vânzare pe eventbook.
ZIUA 1: Joi – 18.04, ora 19:00
Bireli Lagrene – Franța (ghitară)
Thierry Lang / Heiri Känzig / Andi Pupato – Elveția (pian, contrabass, percuție)
ZIUA 2: Vineri – 19.04, ora 19:00
Vince Abbracciante Trio – Italia (acordeon, ghitară, contrabass)
Sokratis Sinopoulos Quartet – Grecia (liră, pian, contrabass, tobe)
ZIUA 3: Sâmbătă – 20.04, ora 19:00
Andrei Petrache – România (pian)
Giovanna Pessi / Tom Arthurs – Elveția / Marea Britanie (harpă barocă, trompetă)
Antonello Salis – Italia (pian / acordeon)
ZIUA 4: Duminică – 21.04, ora 19:00
Régis Huby / Bruno Chevillon / Michele Rabbia – Franța / Italia (vioară, contrabass, percuție)
Théo Ceccaldi / Valentin Ceccaldi / Guillaume Aknine – Franța (vioară, violoncel, ghitară)
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |