Există anunțuri de line-up și există momentul ăla în care îți dai seama că, indiferent ce planuri aveai pentru iulie, tocmai au devenit complet irelevante. Electric Castle 2026 e fix genul ăsta de anunț.

Între 16 și 19 iulie, la Bonțida, festivalul bifează una dintre cele mai echilibrate și curajoase selecții din ultimii ani. Headlineri care par scoși dintr-un vis alternativ, The Cure și Twenty One Pilots, se întâlnesc cu valul actual de pop, electronica globală și o scenă locală mai vie ca niciodată.

Un line-up care nu încearcă să mulțumească pe toată lumea, și tocmai de asta reușește

The Cure vin cu tot bagajul emoțional și istoric, într-un context în care nostalgia nu mai e doar nostalgie, ci o formă de reconectare. Pe de altă parte, Twenty One Pilots sunt exact genul de headliner care vorbește direct unei generații crescute între anxietate și playlisturi infinite.

Dar poate mai interesant decât vârful afișului e ce se întâmplă dedesubt.

Teddy Swims, Nothing But Thieves, Wilkinson sau Yung Lean aduc fiecare câte o bucățică din ce înseamnă acum muzica globală: hibrid, fluid, fără granițe clare. De la drum & bass la indie, de la cloud rap la punk cu accente politice (Sleaford Mods), lineup-ul pare construit mai degrabă ca un ecosistem decât ca o listă.

The Cure

Formația britanică The Cure, una dintre cele mai emblematice trupe din istoria muzicii alternative, revine în România după șase ani, ultima lor apariție având loc în 2019, într-un concert susținut în Piața Constituției din București.

 

Formata la sfârșitul anilor ’70, în perioada post-punk, The Cure a redefinit peisajul sonor al generațiilor următoare printr-o combinație inconfundabilă de romantism, transformând tristețea într-o formă de artă.  Alături de carismaticul Robert Smith, trupa a creat un stil unic, care a influențat muzicienii din întreaga lume. Piese precum „Boys Don’t Cry”, „Just Like Heaven”, „Lovesong”, „Pictures of You” sau „Lullaby” sunt astăzi considerate adevărate imnuri ale muzicii alternative.

De-a lungul carierei, formația a lansat 14 albume de studio, cel mai recent fiind „Songs Of A Lost World”, lansat în 2024 și apreciat de critici pentru profunzimea și coerența sonoră care păstrează spiritul autentic al trupei.

sursa wall-street.ro

Twenty_One_Pilots_logo_2024.svg

Cel de-al doilea headliner al ediției 2026 este Twenty One Pilots, trupa americană care a mai cucerit publicul de la Electric Castle în 2022. Duo-ul format din Tyler Joseph și Josh Dun este cunoscut pentru stilul său eclectic, care îmbină influențe de rock alternativ, hip-hop și pop. Trupa este recunoscută, de asemenea, pentru energia spectaculoasă pe care o aduce pe scenă.


Potrivit organizatorilor, Twenty One Pilots au evoluat de la un proiect independent la un adevărat fenomen global. Trupa a intrat în istorie după ce a devenit prima formație din lume care a avut toate piesele de pe două albume, „Blurryface” și „Vessel”, certificate RIAA Gold, o performanță inclusă și în Cartea Recordurilor Guinness, notează HotNews.ro

De-a lungul anilor, cei doi artiști au câștigat premii Grammy, American Music Awards, MTV Awards, și au avut 12 piese pe primul loc în topul Alternative Airplay.

sursa wall-street.ro

Twenty One Pilots
Scroll to Top