- 28 septembrie - 6 octombrie 2026
- București
Teatrele maghiare din România se întâlnesc din nou la București. Între 28 septembrie și 6 octombrie, cea de-a V-a ediție BUKFESZT aduce pe scenele Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, Teatrului Odeon și Teatrului Bulandra spectacole din zece importante centre teatrale ale țării, toate subtitrate în limba română.
Cu acest prilej, Asociația MASZÍN – Uniunea Teatrelor Maghiare din România și UNITER – Uniunea Teatrală din România invită reprezentanții mass-media la conferința de presă BUKFESZT5, care va avea loc joi, 10 septembrie, de la ora 13:00, la Restaurantul Savart în sediul UNITER (strada George Enescu 2-4).
Ajuns la cea de-a cincea ediție, BUKFESZT și-a construit o identitate distinctă în peisajul teatral bucureștean, devenind un spațiu de întâlnire între teatrul de limbă maghiară din România, publicul Capitalei și profesioniștii scenei românești. Ediția din acest an aduce împreună teatre și companii din Cluj, Târgu Mureș, Sfântu Gheorghe, Oradea, Miercurea Ciuc, Satu Mare, Timișoara, Târgu Secuiesc, Odorheiu Secuiesc și Gheorgheni.
Despre selecția din acest an, provocările organizării și surprizele ediției vor vorbi:
Bessenyei Gedő István – președintele MASZÍN și director artistic al Trupei „Harag György” a Teatrului de Nord Satu Mare
Stier Péter – vicepreședintele MASZÍN și managerul Teatrului de Nord Satu Mare
Albu István – managerul Teatrului „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe
Czvikker Katalin – managerul Teatrului „Szigligeti” din Oradea
Orbán Enikő – director adjunct artistic al Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara
Lung László Zsolt – managerul Teatrului „Udvartér” din Târgu Secuiesc
Nagy Pál – managerul Teatrului „Tomcsa Sándor” din Odorheiu Secuiesc
Veress Albert – managerul Teatrului „Csíki Játékszín” din Miercurea Ciuc
Kolozsi Borsos Gábor – managerul Teatrului Figura Studio, Gheorgheni
Zoltán Csép – director de programe și relații internaționale al Teatrului Maghiar de Stat Cluj
Kaáli Nagy Botond – purtătorul de cuvânt al Teatrului Național Târgu Mureș
Aura Corbeanu – vicepreședinte executiv UNITER
În cadrul întâlnirii vor fi prezentate programul ediției BUKFESZT5, spectacolele și trupele participante, direcțiile festivalului și parteneriatele care fac posibilă desfășurarea acestei ediții.
De la Ionesco, Cehov și Shakespeare la Jon Fosse și vocile dramaturgiei contemporane, de la creațiile lui Radu Afrim și Tompa Gábor la universul scenic propus de David Schwartz, BUKFESZT5 propune nouă zile în care teatrul maghiar din România își dă întâlnire cu Bucureștiul.
Program BUKFESZT 2026
Voiam să mă revolt cu voi de Bódi Attila
Regia: Sebestyén Aba
Teatrul Național Târgu Mureș – Compania Tompa Miklós & Yorick Studio
Luni, 28 septembrie
17:00 | 2h – Teatrul Odeon, Sala Studio
Liliom de Molnár Ferenc
Regia: Albu István
Teatrul Figura Studio, Gheorgheni
Luni, 28 septembrie
19:00 | 3h – Teatrul Odeon, Sala Majestic
Cântăreața cheală de Eugène Ionesco
Regia: Tompa Gábor
Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa Harag György
Marți, 29 septembrie
20:00 | 1h 20’ – Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei
Luceafărul de Mihai Eminescu
Regia: Ciprian Huțanu
Teatrul Szigligeti Oradea – Trupa Lilliput
Miercuri, 30 septembrie
17:00 | 50’ – Teatrul Odeon, Sala Studio
Livada de vișini de A.P. Cehov
Regia: Tóth Tünde
Teatrul Szigligeti Oradea
Miercuri, 30 septembrie
18:30 | 2h 45’ – Teatrul Odeon, Sala Majestic
Viețile Altora de Kész Orsolya
Regia: David Schwartz
Teatrul Municipal Csíki Játékszín, Miercurea Ciuc
Joi, 1 octombrie
19:00 | 1h 30’ – Teatrul Odeon, Sala Studio
Teroare de Ferdinand von Schirach
Regia: Barabás Árpád
Teatrul „Udvartér” Târgu Secuiesc
Vineri, 2 octombrie
17:00 | 1h 35’ – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Mică
Comunitatea – Eco–romanță de Radu Afrim
Regia: Radu Afrim
Teatrul Tamási Áron, Sfântu Gheorghe
Vineri, 2 octombrie
19:00 | 3h 30’ – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Pictură
Dirty Dancing
Coregrafia: Eryk Makohon
M Studio – Teatrul Tamási Áron, Sfântu Gheorghe
Sâmbătă, 3 octombrie
17:00 | 1h 05’ – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Mică
Macbeth de William Shakespeare
Regia: Stefano Tè
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara
Sâmbătă, 3 octombrie
20:00 | 1h 40’ – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Pictură
donjuan, după Max Frisch & Molière
Regia: Kiliti Krisztián
Teatrul Tomcsa Sándor, Odorheiu Secuiesc
Duminică, 4 octombrie
19:00 | 1h 45’ – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Mică
Viitorul Președinte al României, după Radu Popescu
Regia: Bélai Marcel
Teatrul Tomcsa Sándor, Odorheiu Secuiesc
Luni, 5 octombrie
19:00 | 50’ – Teatrul Odeon, Sala Studio
I Am the Wind de Jon Fosse
Regia: Tompa Gábor
Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Marți, 6 octombrie
19:00 | 1h 10’ – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Pictură
Bukfeszt5. O poveste care continuă
BUKFESZT nu este doar un festival, ci o construcție culturală solidă care și-a câștigat un loc aparte în peisajul artistic românesc și a crescut an de an.
- 2022 – Prima ediție (BUKFESZT): găzduită de Teatrul Odeon și Opera Națională București, a adus nouă spectacole, printre care „Tragedia omului”, „Richard al III-lea” și „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Publicul a descoperit nu doar montări clasice, ci și un program pentru copii și lansări de carte, într-o atmosferă entuziastă și cu sprijin instituțional consistent.
- 2023 – A doua ediție (BUKFESZT2): desfășurată la Teatrul Odeon, a propus titluri precum „Exit” de Matei Vișniec, „Caravaggio” de Visky András și clasicul „My Fair Lady”. Festivalul a crescut ca vizibilitate și impact mediatic, confirmând interesul publicului.
- 2024 – A treia ediție (BUKF3SZT): între 30 septembrie și 6 octombrie, festivalul s-a extins în mai multe locații (Teatrul Odeon, Teatrul Metropolis, Piața Amzei), aducând 10 spectacole de referință din repertoriul clasic și contemporan – de la Shakespeare și Brecht, la Molière și Bergman.
- 2025 – A patra ediție (BUKFESZT4): între 29 septembrie și 6 octombrie, această ediție s-a desfășurat la Teatrul Bulandra și Teatrul Metropolis și a adus împreună cele mai importante trupe maghiare din România, dar și invitați internaționali. A fost ediția care a confirmat interesul publicului bucureștean, printr-o prezență consistentă la fiecare dintre cele opt reprezentații din program.