Între 16 și 24 mai 2026, Casa Kerim din București (str. Parfumului nr. 19) devine gazda celei de-a treia ediții POiESiS, un minifestival de primăvară care aduce împreună artele vizuale și artele spectacolului într-un format viu, hibrid și deschis. Expoziții, poezie, muzică live, performance și lansări de carte poposesc în același spațiu, conturând o experiență artistică continuă, desfășurată pe parcursul a nouă zile.

Ajuns la cea de-a treia ediție, POiESiS este organizat de Asociația Hearth, Bucharest Collage Collective și Celula de Artă — trei comunități creative cu identități distincte, unite de convingerea că arta devine cu adevărat relevantă atunci când se întâmplă în timp real, în fața publicului.

Tema ediției din 2026 — „Brâncuși. Muze. Iubiri” — pornește de la contextul Anului Brâncuși și se deschide către interpretări contemporane. Nu este o omagiere convențională, ci o invitație de a reimagina relațiile dintre iubire, inspirație și creație printr-o sensibilitate actuală. POiESiS se definește nu ca un festival de nișă, ci ca un spațiu de întâlnire: între discipline artistice, între comunități, între trecut și prezent.

Scroll to Top