Marc Borțun prezintă o colecție de oameni, de portrete, chipuri imaginare sau reimaginate, o serie de personaje cu care, la un moment dat, s-a intersectat sau cu care și-ar fi dorit să se intersecteze. În orice caz, toate chipuri pe care nu a vrut să le uite, pe care le-a privit îndelung și care acum ne privesc pe noi, invitându-ne să facem același lucru. 

„Oamenii din cap”, așa cum am ajuns să numim aceste chipuri, au populat gândurile lui Marc și pereții mai multor apartamente într-un arc temporal de câteva zeci de ani.

Considerând această relație de lungă durată, putem spune că expoziția de la Grivița Creative Corner este o construcție cronologică, o trecere de la incipient la actual, o mică și necesară retrospectivă în care întâlnim de la lucrări vechi la cele mai noi, o fresh-o-spectivă, asa cum chiar Marc a numit-o. Contextul se poate asemăna unei reîntâlniri după mulți ani de la terminarea liceului, este o ocazie de a-i avea pe toți (sau pe cât mai mulți) în același loc și în același timp.

Expoziția „Oamenii din cap”, semnată de Marc Borțun, propune explorarea unui raport: cel care se formează la granița dintre aspecte universal valabile și recognoscibile și the very specific, acel punctum subiectiv care devine aspect definitoriu. – Michele Bressan, curator

Scroll to Top