Proiectul din spatele acestei expoziții este un pas important pentru ASOCIAȚIA ARTISTELOR ȘI ARTIȘTILOR MALMAISON, fiind gândit atât ca o formă de colaborare între artiști, cercetători și public, cât și ca proces de autogestiune. Articolul nehotărât „a” vine să reducă și să joace pretenția mesianică a titlului indicând, mai degrabă,speranțele legate de continuitatea comunității și nu rezultatul unei  intervenții miraculoase.

Am avut în vedere potențialul clădirii și transformarea spațiilor de tranzit în cadre coerente de expunere, în care arhitectura spațiului, scările, holurile, curtea, devin suport continuu pentru intervenții, performanceuri și lucrări ale artiștilor „rezidenți” sau ale curatorilor invitați să lucreze cu Asociația. Am  pornit acest proiect de la necesitatea reflexivă de a determina relația atelier – expunere – receptare în cadrul unui „teritoriu” în care Malmaison este și o comunitate posibilă. Acest teritoriu are o istorie plătită cu „sufletul”: speranța – o imposibilitate cucerită mereu de repetiția obstinată a posibilului. Expoziție este prin urmare o primă punere în practică, cât și o promisiune a celor ce au să vie.

Al treilea aspect ține de forma teoretică de coabitare a lucrărilor în cadrul unei expoziții. Pentru a nu o transforma în studiul de caz al unui concept – care ar fi trebuit să-i fixeze țâțânile și năravurile estetice în valuta forte a teoriilor critice – am preferat să angajăm trei fluxuri cvasi-teoretice, extrase din istorii de lucru diferite, pentru a gestiona afinități elective de practică și modalități de co-expunere a 12 artiști, nouă fiind selectați în urma unui apel intern de proiecte, jurizat de Alina Șerban, Cătălin Gheorghe și echipa proiectului.

Cele trei teme care narativizează generic lucrările selectate în cadrul expoziției:

Morpho-structure (Mihaela Moldovan): Spațiul comun este un loc de traversare și conexiune, care poate activa relații vizibile sau invizibile între etaje, practici artistice și straturi de memorie. Tema are ca punct de plecare ideea rețelei ca structură: fire, noduri, dar și alte tipuri de legături instabile sau în transformare ce solicită hibridizări site-specific.

Real-Fiction (Liliana Basarab): Într-un spațiu care a funcționat simultan ca închisoare reală și decor pentru filme de ficțiuni despre alte închisori, obiectele nu mai pot fi citite într-o singură logică. Unele persistă ca urme fără funcție — detalii care produc un efect de real, în timp ce altele par să promită o acțiune care nu mai are loc, suspendate într-o narațiune absentă. Între aceste două regimuri — al detaliului inutil și al obiectului necesar — spațiul devine un câmp de tensiune în care realul și ficțiunea nu se opun, ci se imită reciproc.

Non-human traces (Dan Vezentan): Abordare din perspectivă non-umană asupra ecosistemului Malmaison. Dacă extragem din compoziție ofițerii, soldații, torționarii, deținuții, jandarmii, cercetătorii, inginerii, artiștii, rămânem cu ființele necuvântătoare care s-au perindat în aria Malmaison de-a lungul timpului. Categorii: Caii – mijloc de transport sau de asalt, fosta lor prezență se descoperă în arhitectura grajdurilor-anexe și a cercului de manej; Câinii – agenți de pază, salvatori sau buni companioni vagabonzi sau nu; Porumbeii – agenți fantomatici, scandalagii ai podurilor, producători extraordinari de îngrășământ natural; Fazanii – păsări de câmp, admirate în curtea interioară, gata pentru a fi capturate în instantanee; Muștele – vestitoare ale primăverii, superbe coregrafe-desenatoare între vechile ferestre duble ale clădirii.

Iar pentru cei care aveau așteptări bubuitoare legate de titlu, poftim: laolaltă cu poeții știm că în IAD e lăsată la intrare, și bănuim că în RAI nu mai folosește la nimic; mult prea vaporoasă pentru orice apropiere explicativă, speranța este măsura omenească a timpului.