Conferința Mastering the Music Business, cel mai mare eveniment al industriei muzicale din România, ajunge la cea de-a noua ediție. Aceasta va avea loc la București, în perioada 3-5 septembrie 2024, la Hotel Caro. Printre primii speakeri confirmați se numără artistul Deliric, Lisa Nasta de la Glastonbury – cel mai renumit festival din lume, Ivone Lesan – una dintre cele mai recunoscute susținătoare ale egalității de gen din industrie, reprezentantă a festivalului Primavera Sound, Paul Cioc – marketing manager la HaHaHa Production, Mark Garfield – sync agent la Pop-Up Music, Oskar Strajn, booking agent la Eurosonic, Adam Dobie de la Electric Castle, Emil Ionescu, organizator de evenimente și fondatorul iabilet.ro sau Dan Byron.
Anca Lupeș, fondatoarea MMB, a declarat că „acum 9 ani, când ne-am imaginat pentru prima dată această conferință, scena muzicală arăta complet diferit. Fără modestie, cred cu tărie că MMB a pus umărul la crearea unei comunități de artiști și profesioniști care știe să navigheze mai bine apele industriei și la maturizarea acesteia, oferind know-how și o serie de instrumente greu altfel de dobândit. Cu această ediție, ne dorim să dezvoltăm mai mult această comunitate, să continuăm să oferim conținut de calitate și din ce în ce mai multe oportunități de conectare atât cu colegi din industria locală, dar mai ales cu cei din zona internațională. Anul acesta MMB va găzdui adunarea generală a IMPALA – organizația europeană a asociațiilor caselor de discuri independente din care face si România parte, oportunitate unică pentru casele de producție muzicală din țară de a se conecta cu omologii lor europeni.”
Despre MMB
Mastering the Music Business este primul și cel mai mare eveniment din industria muzicală organizat în România. MMB nu e doar o conferință, este locul unde poți semna cu viitoarea ta casă de discuri, unde ai ocazia să cânți împreună cu artistul preferat sau să bei o cafea alături de vedetele pe care le-ai admirat mereu. MMB e locul unde se întâlnesc și schimbă idei sute de participanți, printre cei mai cunoscuți profesioniști din domeniu: artiști, compozitori, manageri, agenți de booking, oameni de PR cultural și muzical, promoteri, publicitari, specialiști în online și digital, oameni de radio, jurnaliști, sunetiști, profesori de canto, reprezentați ai label-urilor majore și independente și nu numai.
Eveniment organizat de RAW Music și susținut de HEMI și Europa Creativă, Merlin, Global Records, iabilet.ro.
Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul www.masteringthemusicbusiness.
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |