Șah, cocktailuri și networking într-o atmosferă à la The Queen’s Gambit

Pe 30 octombrie, șahul devine pretextul unei seri de networking cu aer vintage, inspirată de universul serialului The Queen’s Gambit. Într-o casă cu mobilier de epocă, bibliotecă, pian și lumină caldă, invitații sunt așteptați la partide de șah, conversații și întâlniri cu oameni noi.

Experiența începe cu un cadou surpriză de la Tudor Personal Tailor și un cocktail creat de basm.events. Partenerii de la iki kiz pregătesc un bufet special, cu ingrediente premium de la Freshful by eMAG, iar decorul completează atmosfera cu flori, lumânări și obiecte vintage.

Nu trebuie să fii un jucător experimentat ca să te bucuri de seară. Participanții vor fi grupați în funcție de nivelul lor de șah, astfel încât jocul să devină și un mod firesc de a sparge gheața și de a lega conversații.

Dincolo de competiție, evenimentul își propune să readucă șahul în centrul atenției ca experiență socială elegantă, într-un cadru în care muzica, gastronomia și oamenii se întâlnesc firesc.

Scroll to Top